Sfanta Vineri Street
Sector 3, Bucharest

team@kulturhaus.ro

Sursă foto: Facebook.Com

Despre cluburi se spun multe: în primul rând, că sunt locuri gălăgioase, în care nu îţi poţi auzi gândurile, darămite ceea ce îţi spune persoana de lângă. Că sunt incompatibile cu orice altă activitate în afară de a te abandona în dans. Şi că orice formă de comunicare se bazează mai degrabă pe mişcare decât pe cuvinte.

Poate un astfel de spaţiu să îi inspire pe cei mai creativi dintre noi? Am vorbit cu şapte clienţi fideli ai cluburilor bucureştene, inclusive Kulturhaus, pentru a afla.

1.      Anamaria (24 de ani)

Anamaria a urmat cursurile unei facultăţi vocaţionale. Niciodată nu a reuşit să ajungă la cursurile şi la atelierele de dimineaţă, deoarece era obosită după o noapte de petrecut. Uneori, nici măcar a-şi rezuma ieşirile la seara de sâmbătă nu a fost suficient – avea nevoie de mai mult timp să se recupereze şi lunea ei începea cel mai devreme la 12.

Asta nu înseamnă că nu a fost devotată creaţiei, opera ei fiind adesea legată chiar de… lumea cluburilor.

“Mă specializez în neon art în momentul de faţă. Am ales să mă exprim în acest fel pentru că este cel mai apropiat de viaţa de noapte. Ai acolo sentimentul ăla de lumină artificială. Nimic din ceea ce se petrece în club nu este natural. Şi chiar dacă mulţi artişti de la noi se întorc către natură, mie îmi place să explorez ceea ce e făcut 100% de mâna omului.” 

Am rugat-o pe Anamaria să ne recomande şi un artist consacrat care lucrează cu acest mediu, iar ea a arătat fără drept de apel către Pavel Brăila.

Sursă foto: GaepGallery.Com. Pavel Brăila, I Really Miss Dancing, 2021.

2.      Sara (20 de ani)

Sara studiază la o facultate tehnică. Viitorii ingineri nu sunt faimoşi pentru talentul lor la mânuirea cuvintelor, însă o experienţă revelatoare dintr-o seară a făcut-o să pună mâna pe stilou. De-atunci, ea scrie şi speră ca textele ei să nu rămână pentru totdeauna la sertar.

“Totul a început atunci când am văzut luminile din club. Mă uitam la prietena mea cea mai bună şi o vedeam cum devenea roz, apoi verde, apoi albastră în timp ce dansa. Mi s-a părut ceva ireal, aşa că i-am făcut un portret cum am ştiut eu mai bine – din cuvinte. Mi-a zis că îi place foarte mult ce a ieşit şi m-a încurajat să public, dar încă nu este momentul să o fac. Nu… trebuie să mă antrenez mai mult. Şi asta înseamnă să şi ies mai mult prin cluburi, să-mi găsesc inspiraţia. (râde)” 

3.      Cosmin (28 de ani)

Cosmin a ajuns mai târziu decât alţii în Kultur. În acel moment, tinerii de 18-20 de ani i se păreau de-a dreptul copii. Dar nici experienţa aparent negativă nu s-a încheiat fără acte estetice:

“Îi vedeam pe ăştia mici, eu îmi dau seama că aveau toţi peste 18 ani, dar când aveam 25, mi se părea că mă despart două decenii de ei. Şi îi vedeam cum se apropie stângaci unul de altul, cumva… erau primele experienţe de agăţat pentru ei şi se comportau de parcă viaţa lor depindea de da-ul sau nu-ul celuilalt. Eu eram la date cu o fată şi i-am zis Aici e o piscină de hormoni adolescentini.

Ei nu i-a plăcut prea tare replica mea, dar mie da. Şi mi-am dat seama că ar putea ieşi un poem întreg din asta. Aşa că am luat telefonul şi am început să scriu. Vreo zece minute nu m-am mai oprit, timp în care date-ul meu se uita urât la mine – probabil ea credea că vorbesc cu altele.

N-am lăsat să apară o neînţelegere între noi. Am mers fiecare la casa lui şi fix când mi-a zis că a ajuns, i-am trimis poemul pe care îl scrisesem. Garantez că a fost cucerită”.

Ce înţelegem noi de-aici este că mersul în club trezeşte nu numai inspiraţia, ci şi dragostea!*

*Asta nepunând la socoteală dragostea la prima vedere şi a treia bere.

4. Sonia (18 ani)

Cea mai tânără dintre toţi oamenii cu care am vorbit, Sonia nu ştia ce să facă după examenul de bacalaureat. La ce facultate să meargă? Ce să facă cu viaţa ei acum?

Când s-au redeschis cluburile, majoratele sub lumini colorate nu au întârziat să apară. Iar iubitul Soniei a luat-o cu el la petrecerea maturităţii. Pe ringul de dans, Sonia şi-a dat seama că

“Trupul meu era uşor ca un fulg, simţeam că e doar o unealtă cu ajutorul căreia să mă exprim. Şi era total sub controlul meu. ”

Nu e de mirare că în acel moment, Sonia a avut revelaţia: vrea să fie actriţă. Iar cursurile de dans pe care le-a făcut în copilărie au fost doar un prim pas în direcţia asta.

5. Sebi (23 de ani)

Sebi era deja în lumea artei atunci când a avut momentul de inspiraţie. Studia Regie într-un alt oraş şi a venit în Bucureşti fix pentru că auzise că viaţa de noapte de-aici e incomparabilă. Şi pentru că era într-un burnout sever după prima sesiune din facultate.

“Atunci mi-am dat seama că petrecerile sunt mai mult decât pretexte narative şi bisexual lighting (n.r.: combinaţia de lumini roz şi albastre, foarte frecventă în seriale şi clipurile muzicale). Filmele au mult prea rar petrecerea în centru, este mai degrabă un plot device. Şi uite-aşa am aflat, încă din anul I de facultate, ce voi face la proiectul de licenţă. Pe care l-am luat cu brio, mulţumesc de întrebare.”

Nu îl întrebaserăm cum s-a descurcat la licenţă, dar ne bucurăm de reuşita lui şi de faptul că a ţinut să o împărtăşească cu noi.

Din păcate, trebuie să îl anunţăm că dacă va mai turna de-acum încolo vreun film cu motive petrecăreţe, va fi cel mai probabil asociat cu Euphoria. Ups.

6. Miruna (25 de ani)

Miruna nu este genul de persoană care să danseze sau să meargă în club. A ţinut să ne spună asta de când s-a afişat la garderobă, cu paharul de Energy Vodka în mână. Părea că soarbe din el ca să-şi găsească o ocupaţie.

Aşa că noi am ţinut-o ocupată cu o avalanşă de întrebări, moment în care ea a zis “Asta parcă e Enigma Otiliei. Clubul ăsta e o… frescă. O frescă socială.“ Apreciem oamenii care au reuşit să treacă peste comentariile de la Bac fără traume! Apreciem şi mai tare oamenii care, aşa ca ea, ne cer o foaie de hârtie şi un pix şi desenează garderoba, cu toate feţele neobişnuite care se perindă prin ea.

Am întrebat-o ce meserie are şi a spus că face contabilitatea unei firme. Sfatul nostru: nu e niciodată prea târziu pentru o conversie profesională!

7. Tibi (26 de ani)

“Eu simt că n-am niciun talent. Nu pictez, nu cânt, nu scriu, nu nimic. Dar ştiu, domne, să apreciez ce-i frumos.“

Talentul lui Tibi este cu siguranţă socializarea. În momentul în care şi-a făcut curaj şi a abordat o tânără singuratică în spaţiul de fumat, a aflat că ea este fotografă. Iar ea a aflat că Tibi al nostru absolvise un masterat de curatoriat şi… lucra într-o corporaţie.

Atunci, Tibi a venit cu ideea de a organiza o expoziţie pentru fotografa debutantă. Iar restul e istorie.

“Chiar dacă s-a desfăşurat într-un spaţiu restrâns, a fost cel mai frumos eveniment la care am participat. Când mă gândesc că eu am convins galeriştii, simt cum creşte inima-n mine. A fost prima dată când diploma mi-a folosit la ceva. La a ajuta un tânăr artist. La a-mi pune în valoare ochiul pentru frumos. La a-mi găsi o soţie!“

OK, la ultima parte nu ne aşteptam. Se pare că Tibi ascunde un suflet foarte pasional sub înfăţişarea sa de bonom boem.

Capitol bonus

Eu însămi am fost inspirată de Kultur. Mai precis, de o seară ploioasă petrecută în club, cocoţată pe una dintre băncile garderobei vechi.

Am intrat în vorbă cu nişte oameni îmbătaţi de berile la preţuri studenţeşti. La fel de îmbătaţi erau şi de cultură. Am trecut cu ei prin marii scriitori ruşi, iar apoi, prin intrările cât se poate de ciudate din Dexonline. Am stabilit, o dată pentru totdeauna, diferenţa dintre insolit şi insolent. Iar apoi…

(continuarea o găsiţi în Jurnalul de nightlife, o rubrică bilunară. Stay tuned!)

Iar dacă şi voi aţi trăit un moment de Evrika! în timp ce vă mişcaţi pe muzică, în Kulturhaus sau altundeva, sunteţi aşteptaţi cu tot interesul în secţiunea de comentarii. Poveştile voastre fac lumea să se învârtă!