Sfanta Vineri Street
Sector 3, Bucharest

team@kulturhaus.ro

Priveliștea pe care o ai la finalul unei seri de pomină

Această rubrică bilunară tratează lucrurile peste care poți da atunci când ieși prin oraș după miezul nopții. Corespondenta noastră, Flavia, este cea care a inspirat seria. Chiar dacă întreaga echipă a avut întâmplări ieșite din comun, Flavia a decis să take one for the team și să servească drept principala noastră sursă de inspirație. Urmează să intrați în jurnalul ei în 5, 4, 3, 2, 1…

06.10.2017

O zi foarte proastă pentru ieşit. Plouă şi abia ce mi-am îndreptat părul cu placa. Asta e. Este vineri, iar vineri se iese în club. M-am săturat de cele şaptezeci de cărţi pe care trebuie să le citesc până săptămâna viitoare şi de faptul că la facultate stau mai mult decât aş sta la job.

Naşpa şi să ieşi cu două grupuri simultan. Trebuie să fug de la un etaj la altul, pentru că unii vor silent disco. Ceilalţi vor loud and sweaty disco, adică să stea jos, la DJ, şi să se unduiască pe lângă oameni care pote se vor transforma în combinaţia pe această seară.

Sunt prea obosită să mă gândesc la combinaţii.

E atât de obositor să stai cu toţi oamenii. Să nu creadă că favorizezi vreun grup în detrimentul celuilalt. Fiecare cerc de persoane îşi măsoară impactul în viaţa ta. Dacă seismologilor nu le iese rezultatul pe care l-au vrut, tot tu eşti de vină.

Spiritul competitiv. Chestia pe care o urăsc şi la facultate, şi în grupurile mele de ieşit. Mai daţi-o dracului de competiţie cu toţii.

z

Ora 00:45, silent disco

În timp ce îmi pun căştile pe urechi, un tip cu care vorbesc pe Tinder îmi spune „M-aş simţi foarte alienat să merg la silent disco”. Eu mă simt alienată oricum, ce mai contează încă puţin?

Oare toţi oamenii care dansează pe-aici nu se gândesc că li s-a aplecat încă din perioada de pre-drinks? Par mult prea fericiţi şi împăcaţi cu ei înşişi. Grupul meu dansează mai încolo, răsfirat. Măcar aici pot să stau cu ei fără să stau cu ei. Probabil ar trebui să merg acasă.

Dar dacă mă duc acasă, o să pară că nu ştiu să mă distrez. Şi nu voi mai fi invitată la fel de des să ies. În plus, nu ştiu când mai apuc o seară de club. După facultate, de cele mai multe ori îmi vine să dorm câte douăşpe ore. Nu reuşesc: dorm şapte-opt, după sunt zombi tot restul zilei.

Un tip mă întreabă dacă am o brichetă. Îi spun cu entuziasm că da. El se dă puţin înapoi. Îmi amintesc că am căştile pe urechi şi probabil i-am urlat răspunsul. Îi întind bricheta şi las capul în pământ.

Ora 02:00, garderobă

La garderobă e mai bine. În jurul meu sunt numai oameni care stau şi îşi trag sufletul. Sau care se uită la mâinile lor cu incredulitate. Probabil că şi-au luat-o pe depersonalizare dintr-un motiv sau altul – nici nu e greu să faci asta când noaptea e atât de neagră şi plouă atât de rău. Şi clubul e atât de colorat, de parcă un angajat Technicolor ar fi luat-o razna de la prea multă oboseală.

Fetele de garderobă sunt acaparate de nişte băieţi beţi. Ascult cu jumătate de creier „Dostoievski… olimpiadă… cărţi…”. Aud cu toate urechile şi cu tot creierul „Întreab-o pe Flavia de Dostoievski, ei îi place.” O, nu, o să fiu băgată în seamă. Mă simt singură, dar nici băgată în seamă nu vreau să fiu.

Problema sigur e la mine, dacă toată lumea e atât de îmbătată şi fericită.

Cel mai beat şi mai vocal dintre băieţi se postează în faţa mea.

  • Ia zi, ce ai citit de Dostoievski?
  • Păi… Adolescentul, Idiotul, microromanele…
  • Da! Nopţi albe, ce frumos era Nopţi albe

Are dreptate. Era despre o iubire neîmpărtăşită. Ca cea dintre o molie şi un felinar. Şi ca cea dintre mine şi Kulturhaus Îmi zis că sunt insolentă şi tresar:

  • Cum adică?
  • Adică, ştii tu… Nu eşti obişnuită. Fetele astea de la garderobă, ele nu citesc…
  • Ba da! Toate citesc! Oricum, cred că vrei să zici insolită. E OK, seamănă mult între ele.

Mândră de mine că am evitat un moment în care să mă mândresc că nu sunt ca celelalte fete. Mai puţin mândră că i-am trecut. sexismul cu vederea, pentru că îmi arăta colecţia de intrări din DEX cărora le făcuse screenshot

Ora 03:00, spaţiul de fumat

M-a luat de mână şi m-a dus pe terasă. Am evitat bălţile cu îndemânare, în afară de una. Am simţit cum apa îmi trece de tenis şi de şosetă, până la piele.

  • Eşti… eşti cheia devenirii mele, spune el, din senin.
  • Ei, prostii…

Sigur că spune prostii. Dar la fel de sigur e că spune tot ce îmi doresc să aud.

  • Nu pot, nu pot să mă sărut cu tine acum. Mi se pare că nu e frumos aşa… Nu e ce trebuie să facem acum. Ieşim la o cafea, cu altă ocazie.

Asta nu mai e ce vreau să aud. Dar îmi scriu numărul de telefon pe o foiţă pe care o ţine în buzunarul de la cămaşă. Mă rog să nu o piardă. Şi nici să nu fie neatent cu ea şi să o lase să se ude de la ploaie.

Te rog, ai grijă de ea.

Pentru că am învăţat în sfârşit ce înseamnă să te simţi bine în club.

După ce el pleacă, toţi prietenii mei fac un cerc în jurul meu. Sunt în centrul atenţiei, sunt centrul cercului. Câte o rază mă leagă de fiecare dintre ei.

Loud disco tonight.

Supliment

Aceasta este doar una dintre multele aventuri ale Flaviei. Ne-a pus la dispoziţie, în săptămânile ce urmează, încă şi mai multe peripeţii. Şi nu vă temeţi, a învăţat să îi placă în club, chiar şi atunci când trebuie să se împartă între mai multe găşti!

Pentru a intra în starea ei de spirit, vă ataşăm şi piesa propusă de ea în încheierea acestui articol:

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/GpBFOJ3R0M4?controls=0″ title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen></iframe>

Voi aţi experimentat lucruri ieşite din comun în serile ploioase de clubbing? Dacă da, povestiţi-ne în comentarii, iar situaţia cea mai palpitantă va constitui obiectul unui Jurnal viitor!